CSP susține lichidarea PA și PCCOCS, urmând să fie creată PACCO, însă nu în forma propusă prin proiectul de lege al deputaților PAS. CSP propune ca procurorii să fie transferați fără afectarea carierei acestora, iar continuitatea procesual-penală a dosarelor să fie asigurată fără interferențe. Procurorii constată că prin promovarea proiectului nu exista o fundamentare suficientă precum și o analiza a impactului, iar transferul procurorilor către subdiviziunile teritoriale este o retrogradare, ceea ce a inadmisibil, prin urmare se încalcă principiile stabilității funcției si relațiilor de muncă.
Potrivit membrului CSP, Mariana Cherpec CSP a propus o variantă mai soft, reorganizarea prin fuziune a celor două structuri - prin transferul tuturor procurorilor către structura nou creată si continuarea si urgentarea vetting-ului procurorilor. Această variantă va asigura continuitatea muncii pe dosare precum si stabilitatea funcției pentru procurori.
Totodată, procurorii constată că se vor admite încălcări a termenilo pe anumite dosare, schimbarea procurorilor responsabili de dosare nu are cum sa miște lucrurile înainte. Totodată ei trag un semnal de alarmă privind suspendarea termenilor de tragere la răspundere penala sau întreruperea termenelor de contestare a actelor de procedura penală
„Atunci când proiectul a fost votat în prima lectură, s-a observat că mulți deputați nu sunt preocupați de comasarea procuraturilor, ci mai degrabă de excluderea unor procurori din aceste structuri. Comisia de Vetting va decide dacă aceștia își au sau nu locul în procuraturile specializate.Transferul procurorilor către procuraturile teritoriale echivalează cu o retrogradare, eludând atât legislația muncii, cât și procedurile disciplinare. În plus, dosarele nu sunt transferate între procuraturi doar pentru statistică, ci între procurori, ceea ce complică procesul. (...) Crearea unei noi procuraturi nu poate asigura funcționalitatea imediată doar prin numirea unui procuror-șef. Este nevoie de cel puțin 60-70 de procurori pentru ca instituția să fie operațională. Abia atunci se poate discuta despre transferul a sute sau chiar mii de dosare din alte structuri, pentru a menține eficiența urmăririi penale”, a opinat șeful adjunct al PA, una dintre procuraturile supuse comasării, Octavian Iachimovschi, nootează anticorupție.md
Șeful PCCOCS, procuratură specializată vizată de comasare, Victor Furtună, a menționat că crearea unei instituții noi, în termen de câteva luni, ar fi o misiune ireală.
„Trebuie să existe mecanisme clare privind soarta cauzelor penale, pentru că există riscul ca acestea să fie afectate. În fiecare cauză penală există avocați care sunt atenți la orice detaliu și își fac meseria. Dacă un procuror omite un termen, avocatul nu îl va ierta, nici judecătorul de instrucție”, a spus Furtună.
Proiectul privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO) a fost votat pe 20 februarie de către 61 de deputați.
Potrivit autorilor proiectului, prin această inițiativă se propune consolidarea eforturilor de combatere a corupției și a criminalității organizate prin reunirea competențelor existente într-o structură specializată unificată și eficientă.