Octavian Iachimovschi, procurorul care a acumulat cel mai mare punctaj la concursul organizat de CSP pentru funcția de procuror general a venit cu o scurtă reacție la decizia organului de autoadministrare de a anula concursul. El spune că „acest fapt ar putea crea dubii asupra eficienței acestor proceduri”

Octavian Iachimovschi, mai spune că nu a decis dacă va contesta hotărârea, dar dă de înțeles că decizia CSP-lui va crea o dezamăgire în interiorul sistemului

„Ar fi dezamăgitor pentru întreg corpul de procurori și desigur pentru societate dacă CSP a constatat că evaluarea dată de unii membri CSP a fost viciată mai ales în condițiile în care există posibilitatea ca ei sa fi fost verificați in cadrul procedurilor de pre-vetting și considerați integri. Acest fapt ar putea crea dubii asupra eficienței acestor proceduri”, a spus Iachimovschi, notează ZdG.md

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a revocat hotărârea privind rezultatele probei interviului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general, anulând astfel concursul.

„S-a depistat o discrepanță majoră, care nu a avut acoperire din perspectiva argumentării de ce a fost depunctat unul dintre candidați”, a spus președintele CSP, Dumitru Obadă. Astfel, CSP a decis inițierea ulterioară a unui nou concurs pentru funcția de procuror general, după ce vor fi gândite mecanismele, inclusiv „reglementările care guvernează acest exercițiu extrem de important”.

Joi, 22 februarie, membrii CSP i-au audiat pe cei patru candidații însciși în concursul pentru funcția de procuror general. În cadrul probei interviului, candidații și-au prezentat conceptul de management și dezvoltare a Procuraturii Generale (PG) și au povestit ce i-a motivat să participe la concurs. În rezultat, Octavian Iachimovschi, șeful adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție (PA), a acumulat cel mai mare punctaj.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE