Secretara de Stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac, a declarat venituri de aproape 2,8 milioane de lei pentru anul 2025, potrivit declarației de avere. Cea mai mare parte a sumei provine din activitatea desfășurată în calitate de membru al Consiliului de Observatori al S.A. „Moldovagaz”.
Conform documentului, Carolina Novac a încasat 2.250.550,97 lei din remunerația primită pentru activitatea în cadrul Consiliului de Observatori al Moldovagaz.
Pe lângă această remunerație, oficiala a declarat și un salariu de 546.444,94 lei obținut din funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei.
Astfel, veniturile totale declarate de Carolina Novac pentru anul 2025 se ridică la aproximativ 2,8 milioane de lei, ceea ce o plasează printre cei mai bine remunerați funcționari din administrația publică.
Remunerația obținută pentru activitatea în Consiliul de Observatori al Moldovagaz este de peste patru ori mai mare decât salariul încasat de la Ministerul Energiei.
Datele provin din declarația anuală de avere și interese personale depusă de Carolina Novac, document care reflectă veniturile obținute din funcțiile deținute pe parcursul anului 2025.


