Misiunea EUBAM alături de colaboratorii Poliției de frontieră au dat startul unei noi campanii intensive de informare a populației cu privire la regulile de trecere a punctelor frontierei de stat, anunță Politik.md.
Pe lângă informațiile deja existente precum site-urile web și panourile informative, cetățenii vor fi informați suplimentar prin intermediul unor pliante, ce conțin o informație amplă, variată și exprimată clar, fără a lăsa loc de înterpretări,la traversarea frontierei moldo-ucrainene. Acestea vor fi distribuite în toate punctele de trecere amplasate pe acest sector al frontierei de stat la granița cu Ucraina.
Lansarea publicației a avut loc în punctul de trecere Otaci – Moghiliov Podolsk, fiind cel mai aglomerat punct de trecere al frontierei moldo-ucrainene. În cadrul evenimentului, ofițerul de Comunicare a misiunii EUBAM, Ronan Goggin, a menționat că oamenii trebuie să cunoască informația și să știe din timp ce să facă și cum să se pregătească corect. „Nu poți cere de la o persoană ceva, dacă ea nu cunoaște, iar informația trebuie distribuită în format comod și practic. O informație bine prezentată înseamnă transparență și asigură combaterea corupției”, a declarat Ronan Goggin.
Șeful Direcției Regionale Nord al Poliției de frontieră, Veaceslav Babalici a subliniat că până în prezent cetățenii se puteau informa de pe site, panourile informative și de la colaboratori. „Dar sunt momente când cetățenii nu cunosc de ce acte au nevoie de exemplu pentru a trece frontiera alături de copiii minori. Legislația R. Moldova și cea a Ucrainei, practic, sunt asemănătoare în privința regulilor de trecere a frontierei, de aceea s-a decis includerea acestora în aceste buclete, în termeni cât mai simpli și utili”, a mai spus Veaceslav Babalici.
Reporterul Politik a participat la turul de presă organizat de către Misunea EUBAM și a reușit să discute și cu chinologii poliției de frontieră. Aceștia au făcut o prezentare de lucru a câinilor poliției de frontieră, care au căutat substanțe interzise în bagaje și au executat diverse comenzi ale colaboratorilor.
Ulterior, pasagerii autovehiculelor, care doreau să traverseze frontiera de stat, au primit în dar de la colaboratorii poliției de frontieră pliante. Oamenii au fost plăcut surprinși și au recunoscut că nu cunosc în totalitate legile cu privire la trecerea frontierei, de aceea au salutat această nouă acțiune a polițiștilor.
Aceste pliante conțin informații utile cu privire la documentele necesare traversării graniței, referitor la călătoria cu minorii, privind obiectele interzise la trecerea peste frontieră și unde te poți adresa pentru mai multe informații. În total au fost tipărite 30 mii de buclete în 4 limbi: română, ucraineană, rusă și engleză.