Un polițist de 34 de ani care se afla la volanul unui automobil s-a tamponat într-un copac în orașul Florești. Acesta era în stare de ebrietate avansată și purta uniforma de serviciu, dar era în afara orelor de muncă. Polițistul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul fiind de 1,16 mg/l vapori de alcool în aerul expirat

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), pe numele bărbatului a fost pornit un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, iar Direcția Inspectare Efectiv a IGP a demarat o anchetă internă în acest sens, fiind dispusă suspendarea din funcție a polițistului.

„Reiterăm, conducerea Inspectoratului General al Poliției nu tolerează asemenea comportament al angajaților, care prejudiciază imaginea instituției și a fiecărui polițist, urmând să fie întreprinse toate acțiunile legale în acest sens”, precizează IGP.

Amintim că pe 29 august o polițistă de 22 de ani, și ea în stare de ebrietate la volan, a intrat pe trotuar și a lovit trei pietoni. În urma impactului o femeie de 30 de ani a decedat pe loc, iar două minore, fiica femeii și sora acesteia, de 6 și respectiv 17 ani au fost transportate la spital în stare gravă. În privința șoferiței a fost aplicat arestul preventiv de 30 de zile.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE