Viceministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Andrei Rudenco, susține că planurile de a furniza arme din partea NATO Republicii Moldova trezesc nedumeriri la Moscova, scrie ria.ru.

„Suntem surprinși nu atât de declarația Marii Britanii, cât de posibila reacție a Chișinăului, dar vom urmări alte declarații. În Constituția Moldovei e stabilit clar statul său de neutralitate, în afara alianței, iar furnizarea de armament, cu atât mai mult din partea țărilor membre NATO, desigur că provoacă nedumeriri ", a spus Rudenco.

Amintim că recent, minustrul de Externe al Marii Britanii, Liz Truss, a declarat că „Moldova trebuie echipată conform standardelor NATO”, pentru a putea face față unui eventual atac din partea Rusiei. Truss a declarat că au avut loc discuții cu aliații despre cum să ajute națiunile mai mici să se apere.

”Moldova, cândva republică sovietică, se află la granița de sud-vest a Ucrainei. Nu are graniță cu Rusia, dar este aproape de unele dintre regiunile ocupate în prezent de forțele ruse în sudul Ucrainei. Moldova nu este membră a NATO, deși a solicitat aderarea la Uniunea Europeană la mai puțin de două săptămâni de la invadarea Ucrainei”, a declarat Truss.

Anteerior, și alți oficialindin state NATO au declarant că sunt gata să sprijine Republica Moldova din punct de vedere militar.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE