Cabinetul de miniştri a hotărât în cadrul şedinţei de miercuri, 24 februarie, să fie încetat procesul de lichidare a ziarelor „Moldova Suverană” şi „Nezavisimaya Moldova”.
„Guvernul încetează procedura de lichidare a întreprinderilor menţionate, deoarece tegiversarea neîntemeiată a procesului de lichidare a întreprinderilor a dus la apariţia unor disfuncţionalităţi în administrarea bunurilor de proprietate publică a statului şi utilizarea mărcilor acestor întreprinderi de stat”, a declarat ministrul de stat, Victor Bodiu.
În acest sens, Cancelaria de Stat urmează să elaboreze, să aprobe şi să înregistreze actele privind organizarea şi funcţionarea acestor întreprinderi, precum şi să desemneze membrii Consiliilor de administraţie şi administratorii acestor întreprinderi.
Amintim că ziarele „Moldova Suverană” şi „Nezavisimaia Gazeta” se aflau în proces de lichidare şi atunci când a fost dispusă lichidarea întreprinderilor, Camera Înregistrării de Stat a înregistrat noi întreprinderi, cu aceiaşi fondatori şi acelaşi nume.