Agenția de stat iraniană IRNA a anunțat în dimineața zilei de 28 februarie moartea liderului suprem Ali Khamenei, precizând că „a căzut ca un martir”. Anterior, presa oficială iraniană respinsese informațiile privind decesul acestuia.

În același comunicat este confirmată moartea consilierului său Ali Shamkhani, secretar al Consiliului de Apărare al Iranului, precum și a comandantului Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, Mohammad Pakpour. Agenția Fars relatează că în urma atacului asupra lui Khamenei au murit și patru membri ai familiei sale.

Autoritățile au declarat doliu național de 40 de zile, iar următoarea săptămână va fi nelucrătoare. Conducerea interimară a țării va fi asigurată de președintele Masoud Pezeshkian, șeful puterii judecătorești și un membru al Consiliului Gardienilor Constituției.

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice a anunțat că va lansa în curând „cea mai puternică operațiune ofensivă” împotriva Israelului și a bazelor militare ale Statelor Unite.

Experții avansează câteva posibile scenarii de evoluție în Iran

Scenariul pozitiv:

Puterea este preluată de protestatari, începe un proces de democratizare și se reiau relațiile cu Occidentul.

Scenariul moderat:

La conducere vine cercul apropiat al lui Khamenei, dar unul mai puțin dur decât acesta. Începe un dialog cu societatea, sunt introduse măsuri liberale (de exemplu, vor fi execuții prin împușcare, nu lapidare), iar, cel mai important, sunt îndeplinite toate condițiile SUA — programul nuclear iranian este abandonat, iar amenințările la adresa Israelului încetează.

Scenariul negativ:

La putere ajung cei mai radicali susținători ai ayatollahului, iar țara se cufundă în violență. Ar urma un război de durată, cu un al doilea front intern — propriul popor, ale cărui proteste vor fi reprimate fără milă.

Pentru întreaga lume liberă, primul scenariu este preferabil, dar dacă acesta nu se va realiza, măcar al doilea ar fi acceptabil.

Principalul lucru este că, după eliminarea lui Khamenei , poporul iranian a obținut o șansă la eliberare, dar schimbările de regim în state autoritare nu duc automat la democratizare. Experiența altor țări din regiune arată că prăbușirea unui lider poate genera fie reforme, fie instabilitate prelungită, fragmentare internă sau chiar radicalizare.

În al doilea rând, scenariul „moderat” presupune o tranziție controlată în interiorul elitei de putere — varianta istoric mai probabilă în regimurile teocratice consolidate, unde structurile instituționale (armata, serviciile de securitate, rețelele religioase) rămân intacte și influente.

Scenariul negativ, al radicalizării, nu poate fi exclus, mai ales în condiții de presiune externă și intervenție militară. În astfel de situații, elitele dure pot consolida controlul sub pretextul apărării suveranității.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE