Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a efectuat o vizită neanunțată la Stația Electrică Vulcănești pentru a verifica stadiul lucrărilor din cadrul proiectului strategic al liniei electrice aeriene Vulcănești–Chișinău, considerat unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură energetică din Republica Moldova.
Potrivit Ministerul Energiei al Republicii Moldova, oficialul a inspectat lucrările desfășurate în șantier și a discutat cu reprezentanții companiilor contractoare și ai instituțiilor implicate despre ultimele etape înainte de punerea în funcțiune a infrastructurii energetice.
Autoritățile anunță că la stația Vulcănești au fost livrate ultimele echipamente primare necesare proiectului, inclusiv transformatoarele de măsură, majoritatea fiind deja instalate în această săptămână. În paralel, echipele tehnice lucrează la finalizarea conductoarelor de bare și la ultimele conexiuni ale cablurilor de comandă și control.
În perioada următoare urmează instalarea completă a echipamentelor rămase, realizarea conexiunilor secundare și începerea etapelor de testare și punere în funcțiune a stației.
Ministrul Energiei a efectuat ulterior o vizită și la Stația Electrică Chișinău, unde continuă lucrările de infrastructură. Aici sunt amenajate canalele pentru cabluri, construite căminele de tragere și instalate sistemele de protecție necesare conectării noii linii electrice.

Linia electrică aeriană Vulcănești–Chișinău a fost finalizată din punct de vedere constructiv încă din noiembrie anul trecut, iar în prezent sunt desfășurate procedurile de recepție tehnică a lucrărilor. Potrivit autorităților, toate lucrările de instalare ar urma să fie încheiate până la sfârșitul lunii mai, iar în iunie sunt programate etapele de energizare și testare.
„Acest proiect este coloana vertebrală a securității energetice a Republicii Moldova pentru următoarele decenii. Intrăm în etapa finală, cea mai sensibilă și tehnică, în care fiecare detaliu contează. Am venit neanunțat pentru a vedea ritmul real al lucrărilor”, a declarat Dorin Junghietu.
Noua linie electrică va permite reducerea dependenței de infrastructura veche de interconectare cu MGRES, considerată vulnerabilă și depășită din punct de vedere tehnic. Cu o lungime de aproximativ 157 de kilometri și o capacitate de transport de până la 630 MVA, linia Vulcănești–Chișinău va putea acoperi peste jumătate din consumul de energie electrică al Republicii Moldova în perioadele de vârf.
Proiectul face parte din Programul de dezvoltare a sistemului electroenergetic și este finanțat de Grupul Băncii Mondiale, valoarea totală a investiției fiind estimată la aproximativ 61 de milioane de euro. Implementarea este realizată de Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Energiei și UCIPE, iar beneficiarul direct al proiectului este Moldelectrica.


