Ministrul român de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat într-un interviu acordat Agentiei NewsIn, că România dispune de fondurile necesare şi ar putea proceda la deschiderea consulatelor româneşti la Bălţi şi Cahul, precizând însă că cele două consulate ar putea fi deschise numai după ce România va primi semnale de la Chişinău.
„Aceste consulate sunt instituţii de sprijin pentru cetăţenii din R. Moldova. Ideea că un oficiu consular reprezintă un factor de ingerinţă în treburile unui alt stat cred că este apusă de 60 de ani”, a declarat şeful diplomaţiei româneşti.
Diaconescu a amintit că până acum autorităţile moldovene şi-au dat acordul de vreo două ori şi l-au retras tot de vreo două ori în ce priveşte deschiderea celor două consulate. „Dacă Bucureştiul şi Chişinăul vor semna Acordul de mic trafic la frontieră, va fi nevoie de oficii consulare, pentru că altfel nu poate fi implementat”, a spus Diaconescu.
Răspunzând la alte întrebări, Diaconescu a declarat că pentru „dezgheţul” relaţiilor cu R. Moldova, România aşteaptă semnalele corespunzătoare de la noul guvern de la Chişinău. Diaconescu a dat asigurări că „gesturile de revenire la normalitate nu vor fi întârziate de partea română”.