Eu cred că păpușarii s-au înmulțit. Noi ne-am obișnuit cu un nume, în cazul atacurilor de tip raider, dar vedeți cine stă în spatele companiilor de asigurări, care pot emite Cartea Verde și veți înțelege cine sunt păpușarii. Declarația aparține liderului Partidului Acțiunea Democratică, Mihai Godea și a fost lansată drept răspuns la întrebarea cine ar avea de câștigat de pe urma situației incerte de pe piața de asigurări din R. Moldova.
Godea a menționat că în cadrul acestui sector al pieții, se dorește stabilirea unui monopol pe baza înțelegerilor de cartel. „La 10 septembrie, toate cele 6 companii de asigurări, care pot elibera Cartea Verde, au decis să rezilieze contractele de intermediere cu brokerii și să-i lipsească de dreptul de a comercializa asigurările de tip Carte Verde. Companiile mari urmăresc eliminarea brokerilor de pe piața R. Moldova, ceea ce contravine legislației antimonopol și afectează interesele celor 70 de brokeri și 10 mii de angajați, care activează în acest domeniu. Se urmărește transformarea lor în agenți de vânzări și eliminarea lor de pe piață”, a declarat liderul PAD.
Potrivit lui, brokerii și celelalte companii mici, care nu au dreptul să emită Cartea Verde, nu au cerut explicații pentru că se tem, că între timp se vor înmulți controalele și le vor fi create problem în activitate. ”Am decis să sesizez comisia parlamentară pentru Buget și Finanțe precum și Agenția Națională pentru Protecția Concurenței și să solicit ca pentru viitoarea ședință să fie pus în discuții acest subiect”, a subliniat Mihai Godea.
Potrivit datelor prezentate de către deputat, pe piața asigurărilor din țară activează 18 companii de asigurări și 70 de brokeraj, volumul pieții de asigurări fiind de peste 1 mlrd de lei.