Numindu-se reprezentantul administrației de la Tiraspol, el a afirmat că „Transnistria trebuie recunoscută ca ”subiect al dreptului internațional”.
Declarațiile lui Manakov de la tribuna ONU au fost comentate la solicitarea IPAH de către fostul membru al Comisiei Unificate de Control (CUC), Ion Leahu, și expertul în problema transnistreană, actual deputat în Parlament, Oazu Nantoi.
 
”Din punct de vedere juridic, din punct de vedere al consecințelor politice pentru Republica Moldova aceste declarații nu costă nimic. Lumea întreaga înțelege că Manacov nu reprezintă Republica Moldova și nu este persoana oficială a unui stat legitim. Există însă multe aspecte de ordin psihologic, propagandistic pe care le folosesc atât liderii de la Tiraspol, cât și Moscova, în scopurile lor personale. Acum e situația, când Moscova își activizează acțiunile pe direcția Transnistreană-Moldovenească – Sud Europeană. Și declarațiile făcute de Manacov au menirea de a influența suplimentar Chișinăul, de a-i aminti că dacă nu se conformează solicitărilor Moscovei, ar putea urma consecințe de așa natură”, a declarat Ion Leahu.
”Asemenea apariții au devenit posibile grație faptului că guvernările de la Chișinău pe durata a 29 de ani de când există conflictul, nu au avut o politică coerentă și consecventă orientată spre demontarea acestui regim ilegal, care nu are nici un argument ce i-ar fi justificat existența. Consecințe juridice nu pot avea loc, însă putem observa că societatea moldovenească este indiferentă și asta este cea mai gravă problemă. Proiectul statalității Republicii Moldova fără soluționarea definitivă a conflictului prin demontare univocă, necondiționată a regimului nu are șanse, iar societatea este preocupată de evadarea din Moldova”, spune Oazu Nantoi.
Nu este pentru prima dată când Manakov face astfel de declarații categorice la nivel internațional. Anterior, el a participat la cea de-a 41-a sesiune a Consiliului pentru Drepturile Omului de la Geneva, unde a adus din nou acuzații în adresa Republicii Moldova, afirmând că „autoritățile restricționează drepturile și libertățile locuitorilor din regiunea transnistreană la călătorie, securitate personală și integritate”. Manakov a cerut încetarea aceste acțiuni unilaterale și a solicitat ca Transnistria să primească statut de observator în cadrul ONU.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE