Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează, o vizită oficială, la Strasbourg. Șeful statului va susține un discurs în plenul Parlamentului European și va avea mai multe întrevederi cu demnitari europeni. Totodată, Președintele Sandu se va întâlni cu oficiali ai Consiliului Europei, în contextul în care Republica Moldova urmează să preia, începând cu luna noiembrie 2025, Președinția Comitetului de Miniștri al acestei organizații pentru o perioadă de șase luni.

Programul vizitei a inclus și o întâlnire cu membrii comunității moldovenilor din Strasbourg.

"Oriunde m-aș afla, întâlnirile cu moldovenii noștri sunt pline de emoție și speranță. La Strasbourg, unde voi ține un discurs în plenul Parlamentului European, am avut bucuria să mă văd cu comunitatea noastră de aici. Le-am ascultat gândurile, dorul de casă și credința într-o Moldovă europeană. Oamenii mi-au spus cât de mult își doresc să-și vadă țara liberă și prosperă, parte a Uniunii Europene. În același timp, împărtășesc îngrijorarea față de pericolele care amenință acest drum. Viitorul Moldovei depinde de noi toți și de alegerile pe care le facem împreună, pentru ca nimeni din afară să nu decidă în locul nostru".

De altfel, Republica Moldova va fi în prim-planul primei sesiuni plenare a Parlamentului European. Pe agenda sesiunii sunt trei momente majore dedicate Republicii Moldova. Primul va fi negocierea și votul unei rezoluții privind sprijinul pentru procesul de aderare și consolidarea rezistenței în fața amenințărilor dinspre Federația Rusă.

Al doilea punct va fi o dezbatere în plen pe marginea rezoluției, axată pe integrarea europeană, sprijinul împotriva agresiunii ruse și asistența financiară din fonduri europene.

Cel de-al treilea moment va fi discursul președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, programat marți, la amiază, în plenul Parlamentului European.

”Este important ca oamenii din Republica Moldova să vadă că sunt și vor fi în continuare o prioritate pentru Parlamentul European și pentru Uniunea Europeană”, a declarat eurodeptatul, Siegfried Mureșan.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE