Șefa statului, Maia Sandu, i-a convocat la Președinție foștii președinți ai țării, Petru Lucinschi, Mircea Snegur și Nicolae Timofti, cu excepția lui Igor Dodon și Vladimir Voronin

”M-am bucurat să-i primesc în vizită, la Președinție, pe foștii președinți ai Republicii Moldova, domnii Mircea Snegur, Petru Lucinschi și Nicolae Timofti, care și-au exprimat susținerea fermă pentru parcursul european al țării noastre. Am făcut un schimb de opinii despre agenda de reforme a guvernării, inclusiv despre reforma învățământului superior și a sectorului de cercetare”, a menționat Maia Sandu.

Totodată, cei patru președinți au discutat despre provocările cu care ne confruntăm, în agricultură, în sectorul energetic, precum și despre provocările cauzate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

”Am vorbit și despre soluțiile pe care le pregătesc autoritățile pentru a susține cetățenii și producătorii locali, în această perioadă grea”, a mai spus Maia Sandu.

Maia Sandu le-a mulțumit foștilor șefi de stat pentru deschiderea de a împărtăși experiența lor: ”Moldova a trecut prin mai multe perioade dificile, de-a lungul istoriei sale, iar fiecare criză ne-a oferit lecții importante și ne-a mișcat înainte. Am fost de acord cu toții că, în pofida crizelor prin care trece acum Republica Moldova, țara poate ieși cu bine din ele dacă vom pune în valoare și vom susține cel mai prețios lucru pe care îl avem - oamenii. Iar statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană ne oferă certitudinea că nu suntem singuri în fața năpastei”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE