Mai mulţi membri ai Partidului Social Democrat (PSD) din Bălţi au ieşit din rândul formaţiunii pentru a adera la Partidul Democrat. Declaraţia a fost făcută miercuri, 24 iunie, de fostul preşedinte al filialei PSD din Bălţi, Alexandru Tureac. Acesta a declarat presei că împreună cu el părăsesc formaţiunea alţi 50 de membri şi că pe parcurs numărul acestora va creşte.
“Având în vedere situaţia politică din ţară, vrem să aderăm la PD sub conducerea lui Marian Lupu pentru că împărtăşeşte aceleaşi idei ca şi noi”, şi-a argumentat alegerea Tureac.
Acesta a mai spus că nu are careva dubii în privinţa reformării PD în frunte cu Marian Lupu. “La început am avut dubii în privinţa aderării lui Lupu la PDM, dar acum m-am convins că acesta nu este un proiect anti-comunist”.
În acelaşi timp, Tureac s-a declarat un simpatizant al comuniştilor şi a declarat că se află în relaţii bune cu unii membri ai PCRM.
Despre această mişcare a membrilor PSD, liderul formaţiunii, Dumitru Braghiş, a ţinut să-l felicite pe Marian Lupu cu asemenea achiziţii. “Vrem să-i urăm succes lui Marian Lupu şi să-l felicităm pentru asemenea achiziţii importante. Dacă mai continuă aşa, s-ar putea nici să nu treacă în Parlament pentru că Tureac dintotdeauna s-a bucurat de sprijinul comuniştilor”, a declarat pentru Politik, Dumitru Braghiş.
Precizăm că anterior şi Eduard Muşuc, care a deţinut funcţia de secretar general al Partidului Social Democrat, a părăsit formaţiunea respectivă pentru a adera la Partidul Comuniştilor. Dumitru Diacov anunţase anterior, că şi membrii Uniunii Centriste din Moldova şi cei din PSD sunt bineveniţi să sprijine echipa Partidului Democrat în alegerile parlamentare repetate.