Liderul Mişcării Acţiunea Europeană (MAE), Anatol Petrencu, a făcut un apel, miercuri, 12 august, către Guvernul Greceanâi. Petrencu solicită executivului să ridice regimul de vize impus cetăţenilor români.
“Considerăm că măcar acum, în ultimele clipe înainte de predarea puterii, guvernul este obligat să-şi repare greşeala, printr-o măsură care nu poate fi decât în interesul Republicii Moldova şi al cetăţenilor săi”, a declarat Petrencu.
Liderul MAE susţine că din această cauză are de suferit mult economia ţări. “Volumul exporturilor a scăzut, relaţiile de afaceri dintre Republica Moldova şi România fiind afectate în mod direct, deşi ţara vecină rămâne o piaţă principală de desfacere pentru mărfurile moldoveneşti. S-au pierdut milioane de dolari, în condiţiile în care ţara noastră, ca de altfel întreaga lume, trece printr-o criză financiară fără precedent”.
În plus, mai crede Petrencu, o astfel de decizie “ar normaliza relaţiile cu Uniunea Europeană, care are cu Republica Moldova un acord ce prevede eliminarea vizelor pentru cetăţenii europeni, şi nu introducerea lor”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE