Sute de flori și lumânări au fost depuse, astăzi, 13 aprilie, la Ambasada Poloniei în Republica Moldova. Rînd pe rând, chișinăuenii au venit pentru un minut de reculegere în memoria președintelui polon Lech Kaczynski, precum şi a celor 86 de oficiali ai Poloniei, care au murit în urma unui tragic accident aerian la Smolensk, sâmbătă, 10 aprilie.
”Este o tragedie a întregii Europe, nu numai a statului polon”, susține Galina Sclifos, o doamnă care a venit să depună flori în fața ambasadei polone. Deși, este o mare durere și o pierdere a polonezilor, ”statul în sine își va reveni și va merge mai departe, familiile decedaților, însă, nu vor mai fi la fel ca până la acel accident tragic. Le va rămâne un gol în suflet pentru totdeauna. De aceea toată lumea trebuie să fie solidară cu durerea acestei țări”, mai spune Galina Sclifos. 
Pe parcursul zilei, oficialități moldovenești, reprezentanți ale altor țări la Chișinău, dar și oameni de rând au scris mesaje de regret în cartea de condoleanțe depusă la ambasada polonă.
Anastasia Mardari a așteptat aproape o oră ca să poată transmite un mesaj de condoleanțe polonezilor. ”Am venit din alt capăt al orașului ca să transmit condoleanțe, dar nu am știut că este un program special, așa că am să aștept cât va fi nevoie. Am avut trei frați mai mici decât mine și toti au murit, doi dintre ei au locuit în Polonia, de aceea nu pot să rămân indiferentă la tragedia acestui popor”, spune Anastasia Mardari. 
”A fost ideea unui coleg de clasă să venim aici ca să depunem flori în memoria președintelui Poloniei, și cum am terminat orele am venit organizat toată clasa”, spune Tudorița Ciobanu, elevă în clasa a V-a la un liceu din capitală. Tudorița nu cunoaște prea multe despre președintele polonez, dar a auzit de la părinți că ”a fost un om care a adus democrația în țara sa.”
Soții Ana și Vladimir Iațco au ieșit la plimbare cu feciorul lor și discutând despre durerea poloneză, s-au gândit că ar fi bine să vină să aprindă cîte o lumânare pentru victimele catastrofei aeriene de la Smolensk. Aceştia regretă că ”mor doar oameni buni și corecți, iar cei care stau la putere doar pentru interese personale continuă să facă fărădelegi”.
Doritorii care vor să transmită mesaje de condoleanțe poporului polonez pot veni la Ambasada Poloniei situată în strada Grenoble 126, până la 16 aprilie, între orele 10:00 – 12:00 și 14:00 -16:00.
Autoritățile polone au anunțat că ceremonia funerară națională a familiei prezidențiale este prevăzută pentru sâmbătă, iar înhumarea cuplului prezidenţial va avea loc duminică.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE