Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și premierul României, Ilie Bolojan, au susținut declarații comune la Chișinău, punând accent pe reforma administrației publice locale, consolidarea securității regionale și cooperarea strategică dintre cele două state în contextul amenințărilor provocate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Alexandru Munteanu a declarat că Guvernul de la Chișinău își dorește „primării mai puternice”, capabile să implementeze proiecte majore pentru cetățeni, inclusiv spitale, școli, drumuri și sisteme de canalizare. Potrivit premierului, reforma administrației locale este esențială pentru modernizarea Republicii Moldova.

Șeful Executivului a apreciat experiența lui Ilie Bolojan atât în fruntea Guvernului României, cât și în perioada în care a condus municipiul Oradea.

„Am avut experiența personală să vizitez Oradea de mai multe ori și să văd cum s-a transformat în proces. Vă invit pe toți să vizitați, că este impresionant”, a declarat Munteanu.

Premierul moldovean a subliniat că România rămâne principalul partener strategic al Republicii Moldova și că între cele două state există proiecte concrete în derulare.

„Avem multe dosare și multe proiecte specifice asupra cărora lucrăm și mă bucură faptul că putem face ceva concret pentru binele cetățenilor noștri”, a spus Alexandru Munteanu.

În același timp, cei doi oficiali au condamnat atacul cu dronă produs la Galați, unde o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe.

„Ne-am exprimat îngrijorarea și revolta pentru ceea ce s-a întâmplat în noaptea trecută, cu drona care a lovit cetățeni pașnici”, a afirmat premierul Republicii Moldova.

Alexandru Munteanu a amintit și experiența personală din debutul invaziei ruse în Ucraina.

„Eu, cel care am întâlnit războiul din Ucraina în Kiev, nu voi uita niciodată dimineața zilei de 24 februarie 2022. Spre regret, războiul vine încoace”, a spus acesta.

La rândul său, premierul României, Ilie Bolojan, a condamnat ferm incidentul de la Galați și a anunțat măsuri diplomatice și militare în raport cu Federația Rusă.

„Condamn ferm această acțiune iresponsabilă a Rusiei”, a declarat Ilie Bolojan.

Șeful Guvernului român a precizat că autoritățile de la București lucrează pe trei direcții: măsuri diplomatice, consolidarea securității la granița estică și accelerarea programelor de înzestrare militară.

Potrivit lui Bolojan, România va propune sancțiuni împotriva diplomaților ruși acreditați la București și va solicita aliaților NATO tehnologii suplimentare de apărare antiaeriană și anti-dronă.

„Am convenit cu Ministerul Apărării să facă toate demersurile pentru a solicita aliaților din NATO transferul de tehnologii militare pe care astăzi nu le avem”, a declarat premierul român.

Ilie Bolojan a anunțat că România pregătește contracte de aproximativ 10 miliarde de euro pentru modernizarea Armatei Române până în anul 2030.

„România semnează toate contractele pentru furnizarea tuturor capacităților de apărare solicitate de Armata României”, a spus acesta.

Premierul României a criticat totodată acțiunile politice care au întârziat adoptarea unor legi privind combaterea dronelor și consolidarea securității.

În ceea ce privește reforma administrativă din Republica Moldova, Ilie Bolojan a apreciat inițiativa Guvernului de la Chișinău privind reorganizarea administrației locale și comasarea voluntară a localităților.

„Această reformă nu poate aduce decât un plus pentru cetățenii satelor Moldovei: servicii de calitate, investiții suplimentare și o administrație profesionistă”, a declarat Ilie Bolojan. Premierul român a adăugat că și România are nevoie de reforme similare pentru reducerea costurilor administrative și eficientizarea instituțiilor publice

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE