Prim-ministrul interimar, Iurie Leancă, a avut astăzi, 27 aprilie, o convorbire telefonică cu Preşedintele în exercţiu al OSCE Leonid Kojara, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, anunţă Politik.md.
Interlocuitorii au discutat situaţia din Zona de securitate. În cadrul discuţiei, oficialul ucrainean a fost informat despre recentele evoluţii din Zona de securitate. Iurie Leancă a exprimat îngrijorarea autorităţilor moldoveneşti în legătură cu acţiunile unilaterale din ultima perioadă ale structurilor de la Tiraspol, care destabilizează ordinea publică. În special, s-a discutat despre încercarea de a instala noi "posturi de control vamal", fapt care a generat tensiuni în regiunea localităţii Varniţa.
„Astfel de acţiuni subminează rolul mecanismelor de pacificare în procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi afectează grav atmosfera de încredere între cele două maluri ale Nistrului", a punctat Iurie Leancă.
Interlocutorii s-au referit la căile posibile de soluţionare a situaţiei create. Prim-ministrul interimar a subliniat necesitatea renunţării de către responsabilii din regiune la orice acţiuni unilaterale şi revenirii la dialog în conformitate cu reglementările existente.
La rîndul său, Leonid Kojara a dat asigurări că situaţia este monitorizată cu atenţie de către OSCE, urmînd să fie întreprinse toate demersurile de rigoare. Interlocutorii au convenit să menţină contact strîns, inclusiv cu alţi parteneri internaţionali, în scopul identificării soluţiilor pentru detensionarea situaţiei în regiune.