Cântăreaţa Janet Jackson va face istorie cântând la Paris, fiind prima artistă pop, care va cânta sub sticla piramidei lui Ieoh Ming Pei din din faimosul muzeu „Louvre”.
Ea va ţine un show live în cadrul evenimentului bianual de strângere a fondurilor “Liaisons au Louvre”.
Directorul muzeului menţiona că Janet Jackson este una din cele mai mari comori artistice ale lumii.
„Suntem profund onoraţi şi credem că e cel mai potrivit ca prestaţia ei pe scena muzeului Louvre va fi o nouă operă de artă „captată” în sticla glorioasei Piramide. Eu consider că serata lui Janet Jackson va fi una de mare importanţă pentru instituţia noastră”, a declarat preşedintele.
Janet s-a arătat încântată de această propunere.
„Louvre şi Piramida de sticlă sunt echivalate doar cu nişte comori nepreţuite. Este o onoare pentru mine să fiu invitată la un asemenea eveniment în acest local istoric. ‘Liaisons au Louvre’ are nevoie de fonduri pentru întreţinerea acestei instituţii şi păstrarea artei, care atinge sufletul”, a subliniat cântăreaţa.