Pentru că nu a fost anunțat motivul vizitei președintelui în exercițiu, V. Voronin, la Soci de vineri, 21 august, presa rusă a interpretat în diferite moduri acest lucru.
Gazeta.ru scrie că  Vladimir Voronin zboară la Soci ca o ”rață oloagă” ("хромой уткой").
În agenda oficială a întrevederii vor fi incluse probabil discutarea problemei transnistrene, unde Rusiei îi revine un rol de mediator activ. După cum se ştie, procesul de discuții a stagnat, din cauza crizei politice interne din Republicii Moldova, care durează de 5 luni. În acest sens, este posibil ca subiectul neoficial al dialogului dintre cei doi lideri să fie situaţia politică internă din republică, în special, schimbarea posibilă a vectorului politicii externe a Chișinăului, în caz dacă Opoziția Unită va reuși să formeze guvern propriu”, se scrie în publicația rusească.
Biroul BBC din Rusia citează mai mulți experți care susțin că tema principală a reuniunii dintre Vladimir Voronin şi Dmitri Medvedev va fi situaţia politică din Moldova.
Însă, mai mulți observatori ruși consideră că principalul subiect de discuţie pentru Voronin va fi problema conservării puterii în Moldova în frunte cu PCRM.
"Cred că Voronin va cere Rusiei în persoana lui Medvedev să-i acorde ajutor în atingerea acestui obiectiv", - consideră Svetlana Gamova, de la "Nezavisimaia Gazeta"
Ea nu exclude că poziția lui Voronin va găsi înțelegere la conducerea rusă.
Agenția rusească de știri rosbalt.ru scrie că Medvedev şi Voronin discută calea ieşirii din criza economică şi a problemelor regionale.
Medvedev a salutat călduros oaspetele său, menţionând importanţa contactelor frecvente între liderii celor două ţări, transmite ITAR-TASS. “Indiferent de anotimpul politic, indiferent de cum evoluează evenimentele din Republica Moldova, şi din Rusia, relaţiile noastre reprezintă un factor important, care apropie popoarele noastre, ne ajută șă depăşim criza”, - a subliniat Medvedev. El a remarcat faptul că întâlnirile celor doi lideri au devenit mai frecvente.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE