Kiev deplânge una dintre cele mai grave tragedii provocate de bombardamentele rusești din ultimele luni, după ce bilanțul victimelor în urma atacului asupra unui bloc de locuințe a ajuns la 24 de morți, inclusiv trei copii. Alte 48 de persoane au fost rănite.
Autoritățile ucrainene au anunțat că operațiunea de căutare și salvare, desfășurată neîntrerupt timp de peste o zi, a fost încheiată.
Într-un mesaj public, președintele Volodimir Zelenski a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a condamnat dur atacurile lansate de Rusia.
„O astfel de Rusie nu trebuie niciodată normalizată. O Rusie care distruge intenționat vieți și speră să rămână nepedepsită. Trebuie exercitată presiune. Ucraina apără Europa și lumea, astfel încât aceste atacuri, în care mor copii, să nu se extindă mai departe”, a declarat Zelenski.
Liderul ucrainean a subliniat că sprijinul internațional pentru apărarea Ucrainei trebuie menținut, în special în domeniul apărării antiaeriene.
„Apărarea anti-rachetă este mereu necesară”, a adăugat președintele ucrainean.
Potrivit Forțele Aeriene ale Ucrainei, în noaptea de 14 mai, Rusia a lansat asupra Ucrainei 675 de drone și 56 de rachete, principala țintă fiind capitala Kiev.
Atacul a provocat distrugeri masive asupra infrastructurii civile și a blocurilor de locuit, iar echipele de salvatori au intervenit ore întregi printre dărâmături pentru a recupera victimele și supraviețuitorii.
Noile bombardamente vin pe fondul intensificării atacurilor aeriene rusești asupra orașelor ucrainene și al avertismentelor lansate de Kiev privind necesitatea consolidării sistemelor de apărare aeriană pentru protejarea populației civile.


