Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană. Membrii Comisiei au trecut în revistă progresele înregistrate în realizarea recomandărilor Comisiei Europene, reflectate în raportul instituției din 8 noiembrie
Participanții la ședința au aprobat un Plan pentru limitarea influenței excesive a intereselor private asupra vieții economice, politice și publice (Plan de deoligarhizare), care face parte din cele 9 recomandări ale Comisiei Europene. Planul prevede excluderea lacunelor normative și deficiențelor practice, astfel ca instituțiile și resursele statului să nu mai poată fi utilizate în interesul unor grupuri criminale. De asemenea, conform planului, va exista un mecanism de monitorizare periodică a realizării măsurilor propuse de către instituțiile publice.
Cei prezenți au discutat și care sunt următorii pași către îndeplinirea completă a tuturor recomandărilor Comisiei Europene. Totodată, s-a vorbit și despre eforturile diplomatice în ajunul ședinței Consiliului European din 14-15 decembrie pentru a promova inițierea negocierilor pentru aderare la Uniunea Europeană cât mai curând posibil.
Ședința are loc cu câteva zile înaintea summitului Consiliul European la summitul din 14-15 decembrie, acolo unde RM și Ucraina ar urma să obțină inițierea negocierilor de aderare la uniunea Europeană. Recent, șeful statului moldovean a avut mai multe convorbiri cu câțiva lideri europeni pentru a se asigura de un vot favorabil din partea UE pe deschiderea negocierilor. Totuși, unii experți occidentali sunt de părere că discuțiile la Consiliul European vor fi dure, iar poziția câtorva state europene nu ar coincide cu aspirațiile Ucrainei și RM