Un cetățean al Siriei este cercetat penal. Asta după ce ieri, 10 august, bărbatul a încercat să treacă frontiera cu acte false. Pașaportul acestuia a fost ridicat și transmis spre expertiză specialiștilor din cadrul Departamentului Poliției de Frontieră, informează Politik.md.
Cetățeanul străin, de 33 de ani, domiciliat în Republica Moldova, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților specifice traversării hotarului. La verificarea pașaportului, polițiștii de frontieră au avut suspecții referitor la datele privind valabilitatea acestuia, motiv pentru care actul de călătorie a fost supus unui control minuțios cu ajutorul tehnicii speciale, în urma căruia s-a dovedit uzul de fals.
Sirianul a refuzat să ofere careva declarații referitor la falsul din pașaport. Cazul este cercetat în continuare de către ofițerii de investigații speciale, dacă va fi dovedită culpabilitatea acestuia, bărbatul riscă amendă în mărime de până la 400 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau privațiune de libertate de până la 3 ani.
În primul semestru al anului curent, în punctele de trecere a frontierei de stat, inspectorii de frontieră au depistat și ridicat 44 de pașapoarte false sau falsificate. În luna iulie și prima decadă a lunii august au fost descoperite 5 pașapoarte contrafăcute: două emise de autoritățile R. Moldova și altele trei – turcesc, francez și sirian.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE