simbolReprezentanţii mediului privat ameninţă cu o nouă grevă în Grecia pentru a protesta faţă de noile măsuri de austeritate ce urmează a fi dezbătute în Parlament.
Centrala sindicală din mediul privat GSEE a făcut apel miercuri la o grevă de 48 de ore în zilele de 6 si 7 noiembrie, potrivit unui comunicat al sindicaliştilor citat de AFP.
"Estimăm că noile măsuri vor fi depuse luni, pe 5, în Parlament şi vor fi dezbătute pe 6 şi pe 7 noiembrie înainte de a fi adoptate", a declarat pentru AFP Stathis Anestis, un reprezentant al GSEE.
Ultima grevă generală organizată de greci a avut loc pe 18 octombrie în timpul summitului european, denunţând măsurile de austeritate impuse de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE