Ghimpu a avut vineri o întrevedere cu preşedintele rus Dmitri Medvedev, care a participat la summitul CSI de la Chişinău. Medvedev a condiţionat reglementarea conflictului transnistrean şi retragerea armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova de garantarea neutralităţii ţării şi neaderarea la NATO, a declarat sâmbătă într-o conferinţă de presă Mihai Ghimpu.
Potrivit lui, Medvedev i-a declarat că Rusia nu este cointeresată ca NATO să se apropie de hotarele ei. „În urma relaţiilor Federaţiei Ruse cu NATO suferă Republica Moldova, ceea ce nu este foarte corect”, a menţionat Ghimpu.
În plus, el a reamintit că neutralitatea Republicii Moldova este o normă constituţională, care în prezent nu poate fi modificată. „Neutralitatea este o normă constituţională, care nu poate fi modificată, pentru că nu avem două treimi de voturi. Dar dacă cetăţenii vor decide prin referendum pentru schimbarea acestui statut, acest lucru nu-l poate împiedica nici Rusia, nici SUA sau altcineva”, a menţionat preşedintele interimar al R. Moldova.
Ghimpu a mai avut vineri întrevederi cu preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko şi cu cel al Ucrainei, Victor Iuşcenko, cu care a discutat despre stimularea comerţului economic reciproc. El a mai declarat că a primit asigurările acestora în ce priveşte sprijinul pentru reglementarea conflictului transnistrean.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE