Fostul premier japonez Shinzo Abe a murit din cauza rănilor provocate de împușcăturile care au fost efectuate în timp ce ținea un discurs electoral în oraşul Nara din vestul țării.

Abe, în vârstă de 67 de ani, a fost împuşcat de două ori, iar al doilea foc de armă l-a atins în spate, făcându-l să cadă la pământ. Reuters, citat și de Adevărul.ro relatează, potrivit TBS Television, că fostul premier a fost împuşcat în partea stângă a pieptului şi în gât. Atacatorul său, un bărbat de 41 de ani, a fost arestat sub acuzaţia de tentativă de omor, conform agenţiei Kyodo.

Ulterior, premierul Fumio Kishida a declarat că fostul lider japonez Shinzo Abe este în stare critică. El este supus unui tratament de urgenţă, a precizat Kishida, adăugând că medicii se luptă pentru a-i salva viaţa lui Shinzo Abe. „O astfel de faptă este neiertat”, a continuat Fumio Kishida, referindu-se la cel care l-a împuşcat pe Abe.

După această tragică situație, principalele formaţiuni politice din Japonia şi-au suspendat campania în vederea alegerilor legislative de duminică, mai precizează Reuters, dpa şi Kyodo.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE