epresa.mdPremierul rus Dmitrii Medvedev a menţionat că în ultima perioadă, calitatea vinurilor moldoveneşti s-a îmbunătăţit, precizând că o calitate bună este o condiţie cheie pentru a asigura accesul vinului moldovenesc la consumatorii săi tradiţionali din Federaţia Rusă. Declaraţiile au fost lansate astăzi, în cadrul unei întrevederi cu premierul Vlad Filat, la Aşgabat.

Cei doi au discutat despre liberalizarea accesului pe piaţa rusă a vinurilor moldoveneşti, astfel încât să fie permisă majorarea exporturilor acestora.
De asemenea, oficialii şi-au exprimat satisfacţia vizavi de creşterea semnificativă a volumului schimburilor comercial-economice pe parcursul ultimei perioade de timp, reuşindu-se fluidizarea exportului produselor între cele două țări.
Un alt subiect discutat a ţinut de sectorul energetic. Cei doi premieri şi-au exprimat opinia vizavi de necesitatea identificării unor soluţii comune în cadrul elaborării în timpul cel mai apropiat a unui Acord interguvernamental cuprinzător.
Cât priveşte cooperarea în domeniul investiţiilor, ambele părţii şi-au exprimat interesul privind lansarea unor proiecte investiţionale în domenii de interes comun.
Un subiect aparte al discuţiei a ţinut de protecţia drepturilor cetăţenilor moldoveni ce muncesc în Federaţia Rusă. În context, s-a menţionat că negocierile pe marginea Acordului privind migraţia forţei de muncă au fost finalizate şi documentul este gata pentru semnare. Acordul va asigura drepturile şi libertăţile muncitorilor migranţi din ambele state. În acest sens, Vlad Filat a solicitat omologului extinderea termenului de şedere fără înregistrare a cetăţenilor moldoveni pe teritoriul Federaţiei Rusă.
Referindu-se la problematica transnitreană, Vlad Filat şi Dmitrii Medvedev au salutat ultimele evoluţii în acest dosar şi s-au pronunţat pentru continuarea măsurilor de sporire a încrederii şi eliminarea barierelor artificiale în comunicarea între cele două maluri.
Premierul rus a reiterat poziţia principială a Federaţiei Ruse cu privire la soluţionarea conflictului în baza respectării integrităţii teritoriale şi suveranităţii R. Moldova.
De menţionat că în acest an, se împlinesc 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două state şi 10 ani de la intrarea în vigoare a Tratatului interstatal de prietenie şi cooperare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE