Se pune adesea întrebarea: "Este posibilă falsificarea limbajului trupului nostru?" Răspunsul la această întrebare este, în general, "nu", datorită lipsei de concordanţă, care probabil apare între utilizarea principalelor gesturi, a microsemnalelor trupului şi cuvintele rostite. Palma deschisă, de exemplu, este asociată cinstei, dar atunci când escrocul îşi ţine palmele deschise şi zâmbeşte în timp ce spune o minciună, microgesturile sale îl trădează. Pupilele sale se contractează, una din sprâncene se ridică sau colţul gurii se smuceşte şi aceste semnale contrazic gestul palmei deschise şi zâmbetul sincer. Drept urmare, cel care receptează toate aceste semnale e tentat să nu dea crezare celor auzite.
Se pare că mintea umană posedă un mecanism de semnalizare a erorii, care indică "avarie" atunci când primeşte o serie de mesaje non-verbale neconcordante. Ne întâlnim însă şi cu cazuri când, în speranţa obţinerii unor avantaje, se falsifică cu bună ştiinţă limbajul trupului. Să luăm, de exemplu, concursurile Miss World sau Miss Univers, la care fiecare concurentă utilizează mişcări corporale grijuliu însuşite pentru a crea impresia de cordialitate şi sinceritate. Ele sunt punctate de către juriu după gradul în care pot transmite aceste semnale. Dar chiar şi cei mai pricepuţi dintre noi îşi pot falsifica limbajul trupului numai pentru o scurtă perioadă de timp; în cele din urmă trupul va emite acele semnale care sunt independente de acţiunile conştiente. Mulţi politicieni sunt experţi în falsificarea limbajului trupului, folosindu-se de acesta pentru a face pe alegători să dea crezare afirmaţiilor lor; despre cel care procedează astfel, cu succes, se spune că are farmec personal, că este "carismatic".
Faţa este folosită mai des decât orice altă parte a trupului pentru a camufla minciuna. Noi utilizăm zâmbetul, încuviinţarea din cap şi clipitul în încercarea de a masca minciuna, dar, din nefericire pentru noi, semnalele trupului spun adevărul, lipseşte deci concordanţa dintre gesturile trupului şi semnalele noastre faciale. Studierea semnalelor faciale este în sine o artă. în această carte i-am dedicat puţin spaţiu; pentru informaţii suplimentare recomand cartea lui Robert L. Whiteside, intitulată Face Language(Limbajul feţei).
În concluzie, falsificarea limbajului trupului, pentru o perioadă mai lungă de timp, este dificilă. Aşa cum vom vedea mai departe, pentru a putea comunica cu alţii şi elimina gesturile care transmit semnale negative, mentă să ne însuşim şi să utilizăm gesturi deschise, pozitive, în felul acesta, convieţuirea cu ceilalţi va fi mult mai plăcută, iar noi mult mai simpatici în ochii lor.
Întrebarea 1: Cum se minte cu succes?
În legătură cu minciuna, dificultatea constă în aceea că acţiunile subconştiente ale creierului sunt involuntare şi independente de minciunile verbale, aşa că limbajul trupului ne dă de gol. Acesta e motivul pentru care cei ce mint rar sunt descoperiţi cu uşurinţă, oricât de convingător ar suna cuvintele lor. în clipa în care încep să mintă, trupul lor emile semnale contradictorii şi de aici ni se creează senzaţia că ei nu spun adevărul, în timpul emiterii minciunii, creierul difuzează subconştient energie nervoasă şi aceasta apare sub forma unui gest care contrazice cele spuse de individ. Anumiţi oameni, ale căror activităţi implică minciuna, ca de pildă politicieni, avocaţi, actori si crainici TV, şi-au perfecţionat într-atât gesturile trupului, încât este dificil de "văzut" minciuna, oamenii cad în plasă şi înghit tot ceea ce aceştia debitează.
Ei îşi rafinează gesturile pun mu din următoarele două căi. Prima dintre ele constă din exersarea acelor gesturi care creează "senzaţia" că spun adevărul, în timp ce ei mint; dar reuşita în acest caz e legată de un antrenament îndelungat. A doua cale constă în înlăturarea majorităţii gesturilor, astfel încât, în timp ce mint, să nu utilizeze nici gesturi pozitive, nici gesturi negative, ceea ce, de asemenea, este foarte greu de realizat.
Dacă se iveşte ocazia, să experimentăm următorul test simplu. Să spunem intenţionat o minciună unei cunoştinţe apropiate, în timp ce ea ne priveşte cu atenţie, din cap până în picioare, iar noi, printr-un efort conştient, ne stăpânim toate gesturile corporale. Chiar când principalele noastre gesturi sunt suprimate în mod voit, numeroase microgesturi ne scapă. De pildă, contracţia muşchiului facial, dilatarea şi contracţia pupilei, transpiraţia frunţii, îmbujorarea obrajilor, clipitul grăbit al pleoapelor şi multe alte gesturi mărunte care semnalizează prefăcătoria. Cercetări efectuate prin filmări cu încetinitorul arată că aceste microgesturi durează doar câteva fracţiuni de secundă şi ele pot fi sesizate în mod conştient în decursul discuţiilor sau negocierilor numai de anumiţi oameni, cum sunt anchetatorii profesionişti, comis-voiajorii şi cei pe care îi numim oameni perspicace. Cei mai buni reporteri şi agenţi comerciali sunt cei care şi-au dezvoltat capacitatea subconştientă de a citi microgesturile cu prilejul întâlnirilor lor directe.
Este evident că atunci când cineva doreşte să mintă cu succes trebuie să-şi ascundă trupul sau să-l facă neobservat. Iată de ce, la interogatoriile de la poliţie, suspectul este aşezat pe un scaun într-un loc deschis al camerei sau sub o lumină puternică, unde trupul lui poate fi observat în întregime de cel care îl anchetează. Minciunile suspectului transpar mult mai uşor în asemenea împrejurare. Desigur, este mai uşor de spus o minciună dacă stăm aşezaţi la o masă, unde trupul ne este parţial acoperit sau dacă vorbim peste un gard sau din dosul unei porţi închise. Dar cea mai bună cale de a minţi este prin telefon.
Întrebarea 2: Cum se poate învăţa limbajul trupului?
Să acordăm zilnic cel puţin cincisprezece minute studierii si interpretării gesturilor altora şi, totodată, să ne străduim să ne cunoaştem îndeaproape gesturile proprii. Pentru un asemenea studiu este adecvat orice loc unde diferiţi oameni se întâlnesc şi intră în legături reciproce. Astfel, un aeroport este un loc deosebit de propice pentru observarea întregului spectru al gesturilor umane, întrucât acolo oamenii îşi exprimă liber, prin gesturi, râvna, furia, supărarea, fericirea, nerăbdarea şi multe alte stări sufleteşti. Ceremoniile sociale, întâlnirile de afaceri si petrecerile sunt, de asemenea, prilejuri excelente. Dacă aţi început deja să studiaţi arta limbajului trupului, mergeţi la o petrecere, staţi toată seara singur într-un colţ ca o fată cu care nu dansează nimeni, şi veţi vedea cât de emoţionant este să urmăreşti ritualul limbajului trupului folosit de ceilalţi. Televiziunea oferă şi ea un prilej excelent pentru studierea comunicării non-verbale. Să deconectăm sunetul şi să încercăm să înţelegem ce se întâmplă doar prin observarea imaginii. Dând drumul din cinci în cinci minute la sunet, vom putea afla cât de exacte sunt interpretările noastre în privinţa gesturilor non-verbale. Nu peste mult timp vom putea urmări un program întreg fără sunet, înţelegând acţiunea ca şi un om surd.
Allan Pease „limbajul Trupului”