Explozia din 14 octombrie din centrul Chişinăului şi mersul anchetei a constituit cea mai importantă temă de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Suprem de Securitate, întrunit luni, 26 octombrie în prima sa şedinţă din noua componenţă.
Şedinţa a durat circa o oră jumătate, dar la finele acesteia, membrii CSS au evitat să ofere prea multe detalii.
Procurorul general, Valeriu Zubco a informat că în prezent există un cerc larg de suspecţi, dar a evitat să spună câţi anume, făcând referire la „interesul urmăririi penale”. El a mai adăugat că în prezent versiunea de bază rămânea cea de atac terorist.
Procurorul general a mai spus că la şedinţa CSS s-a cerut descoperirea acestui caz în cel mai scurt timp posibil.
Preşedintele interimar Mihai Ghimpu, care este şi preşedintele CSS a declarat că o atenţie deosebită urmează să fie acordată faptului ca în viitor să nu mai fie permise asemenea cazuri. În acelaşi timp el a exclus posibilitatea ca să fie interzise manifestaţiile cultural-artistice în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
Amintim că o deflagraţie s-a produs pe 14 octombrie noaptea în PMAN, în timpul manifestaţiilor dedicate Hramului oraşului. Peste 40 de persoane au fost rănite, potrivit poliţiei, de schijele unei grenade aruncate de o persoană neidentificată, deocamdată.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE