Mai mulți experți, dar și lideri politici s-au expus, după ce ieri a fost făcut public raportul companiei Kroll, privind tranzacțiile efectuate la cele trei bănci: BEM, Banca Socială și Unibank, anunță Politik.md.
Liderii socialiști au plecat în vizită la Moscova, după ce a fost publicat raportul. Realitatea.md face referință la șefa serviciului de presă al PSRM și scrie că Igor Dodon și Zinaida Greceanîi urmează să aibă mai multe întervederi cu înalți demnitari de la Kremlin, dar că această informație nu poate fi făcută public, deoarece legea privind campaniile electorale interzice afișarea candidaților electorali alături de persoane cu funcții înalte din alt stat.
În același timp, fostul premier, Iurie Leancă, a menționat că acest raport nu putea fi păstrat în secret atâta timp cât oamenii ies la proteste și cer desecretizarea lui. „Chiar dacă acest raport nu lămureşte lucrurile, el este doar o fază premergătoare anchetei, guvernarea trebuie să arate că devine transparentă, măcar de frica oamenilor, pe subiectul anchetei de la BEM şi să nu se mai ascundă după proceduri lungi şi secretizări”, afirmă Iurie Leancă.
Deputatul PCRM, Artur Reșetnicov, îi acuză de faptul că s-au ascuns aceste lucruri pe cei de la conducerea Băncii Naționale. „Cred că nu trebuie să cheltuim bani pentru întreținerea procurorilor, a celor de la BNM sau alte servicii speciale. Putem să ne dezicem de ei. Și pentru bani mult mai puțini să-i angajăm pe cei de la Kroll. Mai rău nu va fi. Dar cei 350 mii de euro cheltuiți pentru Kroll, propun să-i luăm din salariile conducerii BNM și a organelor de drept”, susține comunistul.
Și fostul prim-ministru, Ion Sturza, a apreciat munca celor de la Kroll, subliniind că această informație este una preliminară, acumulată pentru investigațiile ce vor urma. „Câteva dintre concluzii: Un sistem extrem de netransparent de acționariat nominal, sub umbrela unei singure persoane – Ilan Shor. S-au sifonat maximum de lichidități din sistemul financiar moldovenesc, pentru a aplica, la un moment dat, „marea lovitură”. Deși tranzacțiile au fost extrem de banale, s-a încercat crearea impresiei de „genialitate financiară”.
Persoanele interpuse sunt companii obscure offshore și persoane fizice boschetari din Republica Moldova, Federația Rusă și Ucraina, beneficiarul final al schemei, aparent, este Shor, conform raportului.
Dar cred că în următoarea fază de investigații se va demonstra implicarea politicienilor și a altor oameni de afaceri din Republica Moldova. Acest lucru se poate citi clar printre rânduri în raport”, afirmă Ion Sturza citat de agora.md.
De asemenea, cu o reacție a venit și fostul președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Veaceslav Ioniță, care a specificat că sunt bine analizate companiile din grupul Shor, dar vine și cu unele întrebări, care trebuie soluționate.
„1. Care alte companii, în afara grupului Shor au luat credite compromise și cu ce persoane publice sunt afiliate aceste companii?
2. Spre ce companii au făcut transferuri companiile din grupul Shor? Cu ce persoane publice sunt asociate aceste companii?
Asta ne va permite să aflăm cine îl acoperă politic pe Shor și cui el a „plătit Mulțumirea" pentru asta”, scrie Ioniță pe pagina sa de facebook.