Anul 2009 va fi unul foarte greu pentru agricultură, iar campania agricolă va fi realizată la un nivel mai scăzut decât în anul trecut. Prin urmare, în Moldova este destul de ridicat riscul unei crize alimentare, susţine Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova (FNFM).

Preşedintele FNFM, Vasile Mârzenco a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că gospodăriile agricole nu au mijloace circulante pentru a procura seminţe şi carburanţi, pentru a începe lucrările de primăvară. „Drept consecinţă, în 2009, vor fi însămânţate mai puţine terenuri, iar recolta va fi cu mult mai joasă decât în anul trecut. Agricultorii se află într-o situaţie grea, fără precedent în ultimii 13 ani, când, deşi au obţinut o recoltă bogată, au rămas cu producţia în stoc şi nu-şi pot recupera investiţiile şi cheltuielile", a menţionat Mârzenco.

Potrivit lui, cu asemenea probleme se confruntă atât gospodăriile mici, cât şi cele mari. „Statul ar trebui să subvenţioneze fermierii mici de rând cu gospodăriile mari. Pe când, în prezent, circa 90% din subvenţii sunt alocate gospodăriilor agricole mari”, a spus conducătorul FNFM. El consideră că în condiţii de criză este mai uşor să prelucrezi o suprafaţă mică de pământ, iar fermierii mici ar putea supravieţui mai lesne crizei decât cei mari. 

Lipsa mijloacelor financiare este cauzată de faptul că fermierii nu şi-au putut vinde marfa, deoarece preţurile oferite pe piaţă sunt foarte mici. Totodată, gospodăriile nu pot apela la bănci având o istorie de creditare proastă, când nu şi-au achitat creditele anterioare. Pe de altă parte, şi creditele oferite au dobânzi foarte înalte de 26-30%, pe care fermierii nu sunt în stare să le achite. „În aceste condiţii, decât să înregistreze pierderi, fermierul mai bine lasă pământul neprelucrat. Acesta ar fi un fel de protest faţă de stat şi faţă de sine însăşi”, a menţionat Mârzenco.

Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Struguri, Sergiu Veşca, susţine că băncile refuză să acorde credite pentru producătorii agricoli, deoarece ei nu le-au rambursat pe cele din anul trecut. Datoriile fabricilor de vinuri către bănci constituie 400 mil. lei, ale fermierilor şi muncitorilor - 200 mil. lei.

În opinia Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova (FNFM), produsele agricole moldoveneşti nu sunt competitive nici pe pieţele externe, nici pe piaţa internă. În prezent, piaţa din Moldova este invadată de produse alimentare din Ucraina - lapte, unt etc., care sunt mai ieftine decât produsele moldoveneşti. 

„Din cauza cursului leului, care şi-a menţinut stabilitatea şi astfel valuta naţională din Moldova este mai puternică decât a ţărilor din regiune, produsele moldoveneşti sunt cu mult mai scumpe decât pe pieţele tradiţionale de desfacere”, a spus Mârzenco. El a precizat că „leul trebuia lăsat să se deprecieze încet din luna octombrie 2008. E adevărat, că în cazul deprecierii leului, consecinţele vor trebui suportate de întreaga populaţie. Însă, în prezent, presiunile şi consecinţele le suportă doar exportatorii, a menţionat preşedintele Fedeaţiei.

Totodată, Mârzenco a calificat drept declaraţii de autocalmare, afirmaţiile Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare că agricultorii sunt asiguraţi cu seminţe. „Seminţele nu au ajuns la fermieri, ele se află la întreprinderile care se ocupă cu producţia şi importul seminţelor.”

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova a spus că, pe parcursul ultimelor şase luni, organizaţia a adresat mai multe scrisori şi mesaje către Guvern, Parlament şi Preşedinte. Însă, până în prezent, nu au fost luate măsuri care să permită o îmbunătăţire a situaţiei. „Nu putem spune că statul nu a făcut nimic. De exemplu, a procurat în rezerva de stat grâu alimentar şi furajer. Însă aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a redresa situaţia”, a spus Mârzenco.

Potrivit lui, "este necesar de creat condiţii adecvate pentru începerea semănăturilor de primăvară, însă în situaţia preelectorală este dificil de a întreprinde ceva". El a precizat că în pofida gravităţii situaţiei, FNFM nu va purcede la proteste în campanie electorală. „Vom aştepta să se instaureze noul Guvern, îi vom înainta propunerile noastre, iar dacă ele nu vor fi luate în consideraţie, vom ieşi la protest”, a declarat preşedintele FNFM.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE