La o lună de zile de la preluarea șefiei Procuraturii Anticorupție, Președintele Maia Sandu a fost întrebată dacă doamna Dragalin ar putea să livreze repede rezultate. Șeful Statului a declarat, la Vocea Basarabiei, că e puțin probabil să avem rezultate pentru că ne dorim ca lucrurile să fie făcute corect pentru a nu decridibiliza reforma și pentru a recăpăta încrederea în justiție.
„Eu nu cred că poate cineva livra repede rezultate. Toate anchetele trebuie să fie făcute corect; toate probele trebuie să fie suficiente, trebuie respectate toate rigorile, pentru că altfel aceste cazuri vor fi pierdute în instanța de judecată și va fi decredibilizată și reforma, și efortul procuraturii. Sigur că noi ne dorim să vedem rezultate cât mai repede, dar, în primul rând, ne dorim ca lucrurile să fie făcute corect și să avem încredere, să recăpătăm încrederea în justiție. Avem acum un nou procuror la Procuratura Anticorupție, care a declarat care sunt prioritățile. E clar că curățarea sistemului, pentru că nu poți să faci justiție dacă sunt încă în sistem judecători și procurori care sunt gata să își vândă deciziile. Problema cea mare este pe cât de independenți sunt judecătorii și procurorii, pe cât de capabili sunt să cerceteze cazuri complicate. Aici este problema pe care trebuie s-o rezolvăm.
Noul şef al Procuraturii Anticorupţie, Veronica Dragalin, recunoaște că în Moldova este atât de multă corupţie, încât este imposibil de investigat toate cazurile şi nici locurile din închisori nu ar ajunge pentru condamnări. Declaraţia a fost făcută la prima conferinţă de presă pe care a susţinut-o.


