Gazprom a confirmat astăzi sistarea completă privind livrarea fluxului de gaze prin conducta Nord Stream 1. Anunţul a fost făcut de Gazprom pe canalul său Telegram, în care se precizează că „Alimentarea prin Nord Stream a fost complet oprită, iar astăzi încep lucrările preventive programate la unitatea de pompare a gazelor”. Suspendarea are loc până pe 3 septembrie, transmite Radio Moldova.

O oprire de trei zile a conductei va priva Europa de aproape 100 de milioane de metri cubi de gaz rusesc, ceea ce corespunde la două zile de umplere a depozitelor subterane din regiune. După finalizarea lucrărilor, în absenţa unor defecţiuni tehnice ale unităţii, transportul gazelor va fi restabilit la nivelul de 33 de milioane de metri cubi pe zi.

Săptămâna trecută, preţurile de schimb ale gazului au depăşit pragul de 3.500 de dolari per mia de metri cubi, un nivel record din martie a acestui an. O astfel de creştere a preţurilor pe pieţele europene se datorează incertitudinii legate de aprovizionare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE