După ”Președintele răspunde”, Igor Dodon și-a făcut o nouă platformă ”Cazul Dodon”. Pagina web www.cazuldodon.com este deja disponibilă tuturor celor interesați. Informațiile pe site vor fi actualizate permanent, inclusiv vor fi publicate opiniile experților în acest domeniu.
”Așa cum am promis mai devreme, am decis să public informațiile cu privire la toate dosarele penale deschise împotriva mea, la comanda regimului Maiei Sandu. Nu avem nimic de ascuns, și de astăzi lansăm un site, unde toată lumea se poate familiariza cu materialele cauzelor și își poate forma propria opinie pe baza documentelor, probelor și faptelor reale, dar nu a interpretărilor unilaterale”, anunță Dodon.
Pe noua pagină web sunt detalii din dosarul lui Igor Dodon, dar și opiniile experților și a primelor persoane în stat despre acest subiect.