Republica Moldova nu va putea detecta toate dronele care pătrund în spațiul său aerian nici după achiziționarea celui de-al doilea radar. O spune deputatul PAS Lilian Carp, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, care avertizează că aparatele care zboară la altitudini foarte mici continuă să reprezinte o problemă pentru sistemul de monitorizare.

Potrivit lui Carp, cel de-al doilea radar va îmbunătăți capacitatea autorităților de a supraveghea spațiul aerian, în special la altitudini mici și medii, însă nu va elimina toate vulnerabilitățile existente.

„Al doilea radar o să ne dea posibilitatea să putem monitoriza mai bine spațiul aerian la înălțimi medii și mici. Dar oricum rămâne riscul ca la înălțimi de 150–200 de metri să nu putem vedea aceste drone”, a declarat Lilian Carp.

Declarația vine în contextul mai multor incidente în care drone sau fragmente ale unor aparate de zbor au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova, autoritățile fiind nevoite să monitorizeze permanent riscurile asociate războiului din Ucraina și survolurilor neautorizate.

Carp a vorbit și despre capacitatea Republicii Moldova de a doborî dronele care intră în spațiul aerian național. Deputatul a recunoscut că țara are capacități limitate, însă susține că au existat situații în care o intervenție era posibilă.

„Noi nu am doborât, dar a fost posibilitate”, a spus Carp.

Potrivit parlamentarului, decizia de a interveni nu poate fi luată automat în cazul fiecărei drone detectate. Autoritățile trebuie să țină cont și de zona în care ar putea cădea aparatul după interceptare, deoarece doborârea acestuia ar putea provoca victime sau pagube materiale.

Carp a oferit drept exemplu situații monitorizate de Armata Națională în urmă cu câteva luni, când dronele au fost urmărite în timpul zborului, însă nu s-a decis distrugerea lor. Motivul invocat a fost riscul ca intervenția să genereze prejudicii mai mari decât cele provocate de survolul aparatului.

Astfel, consolidarea sistemului de supraveghere aeriană nu înseamnă automat și capacitatea de a intercepta toate aparatele detectate. Potrivit explicațiilor lui Carp, Republica Moldova trebuie să-și dezvolte în paralel atât capacitățile de detectare, cât și pe cele de intervenție, în condițiile în care dronele care zboară la altitudini foarte joase pot rămâne în continuare dificil de identificat.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE