Comisia Pre-Vetting a anunțat că reia procedura de evaluare a 21 de candidați, după ce Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a admis contestațiile acestora. Cei 21 de candidați au fost notificați privind reluarea procedurii de evaluare.
După examinarea amănunțită a deciziilor Curții Supreme de Justiție, Comisia Pre-Vetting a elaborat și aprobat mai multe amendamente la Regulamentul său de organizare și funcționare, astfel încât să corespundă rigorilor noului proces. Astfel, pentru a aborda problemele invocate de CSJ, în cadrul evaluării reluate, Comisia poate trimite candidatului întrebări și solicitări de documente, în măsura în care acestea sunt necesare pentru a clarifica aspectele care derivă din hotărârile Curții.
Candidații pot, de asemenea, să prezinte dovezi suplimentare în anumite circumstanțe. Dacă dubiile legate de un candidat nu vor fi astfel înlăturate, candidatul va primi de la Comisie o notificare a faptelor și dubiilor serioase cu privire la integritatea sa etică sau financiară. Candidații pot răspunde în scris la notificarea Comisiei, în timp ce audierile nu vor fi obligatorii. Accesul la materialele colectate în timpul evaluării reluate vor fi prezentate candidatului în același mod ca și în cadrul procedurii de evaluare.
Potrivit Comisiei, evaluarea reluată a celor 21 de candidați ar putea fi finalizată în câteva luni, având în vedere necesitatea asigurării unei analize complete a tuturor faptelor relevante și unui proces echitabil și transparent pentru toți candidații.
Amintim că pe 1 august, Curtea Supremă a Justiție a anulat toate deciziile Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor - Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliul Superior al Procuraturii (CSP).
Ulterior, Curtea Supremă de Justiție a venit cu precizări, menționând că „a reținut probleme serioase de legalitate în privința deciziilor Comisiei de Pre-Vetting, atât pe dimensiunea legalității substanțiale, cât și celei procesuale”.