protv.mdGuvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, a anunțat că își dă demisia. Alături de el, și-a depus cererea de demisie și viceguvernatorul BNM, Marin Moloșag, anunță Politik.md.
Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, în cadrul căreia oficialii au spus că demisiile au loc în contextul presiunilor politice la care ar fi fost supusă conducerea BNM.
Menționăm, că demisia in corpore a conducerii BNM a fost una din solicitările protestatarilor aflați în Piața Marii Adunări Naționale. Oamenii și-au exprimat indignarea față de modul în care a acționat BNM în contextul fraudelor bancare de la BEM, Banca Socială și Unibank.
Astfel, conform legii cu privire la Banca Națională, persoanele de la conducerea BNM aflate în demisie, vor avea la dispoziție 3 luni ca să asigure interimatul. Ulterior, Parlamentul va trebui să numească noi persoane în aceste funcții. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE