Nemulțumirea față de noul proiect al legii salarizării în sectorul bugetar se extinde în rândul judecătorilor. Doi magistrați au cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să susțină organizarea unui protest, demersul fiind sprijinit și de un grup mai larg de judecători.

Potrivit solicitării, protestul ar urma să înceapă pe 12 octombrie 2026. Judecătorii sunt chemați să poarte o banderolă albă pe mantie până la soluționarea problemei salarizării, notează telegraph.md

Totodată, în prima zi de protest este propusă sistarea activității de judecată timp de cel puțin două ore, între 09:00 și 11:00. Vor fi examinate în continuare doar cauzele urgente, precum aplicarea sau prelungirea arestului preventiv și a altor măsuri preventive, emiterea ordonanțelor de protecție în cazurile de violență în familie și alte dosare prevăzute de lege ca fiind urgente.

Judecătorii contestă în special modul în care noul proiect prevede modificarea salarizării. Deși magistrații ar urma să fie promovați cu două clase de salarizare, coeficientul ar urma să scadă de la 8,48 la 6,85. În cazul unui judecător cu o vechime de până la opt ani, majorarea efectivă ar fi de aproximativ 560 de lei.

Autorii demersului susțin că această creștere nu răspunde problemelor salariale existente în sistem și invocă faptul că CSM a avizat negativ proiectul la 29 septembrie. O zi mai târziu, Ministerul Finanțelor ar fi explicat că posibilitățile statului sunt limitate de veniturile bugetare.

În aceste condiții, judecătorii consideră că simplul aviz negativ al CSM nu mai este suficient și cer exprimarea publică a poziției corpului judecătoresc.

În demers sunt invocate și hotărâri ale Curții Constituționale din 2018 și 2022, potrivit cărora remunerarea judecătorilor reprezintă o componentă importantă a independenței acestora, iar ajustarea anuală a valorii de referință trebuie să acopere cel puțin rata inflației. Autorii susțin că hotărârea din 2022 nu a fost executată până în prezent.

Nemulțumirea nu este nouă. În decembrie 2024, Adunarea Generală a Judecătorilor a votat cu 308 voturi o solicitare privind indexarea salariilor magistraților.

Judecătorii invocă și datele Consiliului Europei. Potrivit raportului CEPEJ publicat în octombrie 2024, un judecător din Republica Moldova aflat la sfârșitul carierei câștiga, conform datelor pentru 2022, aproximativ 19.270 de euro anual, sumă care reprezenta doar circa o cincime din mediana statelor Consiliului Europei, de 100.367 de euro.

În cazul în care protestul va fi susținut, iar problema salarizării nu va fi soluționată în termen de o săptămână, autorii cer convocarea unei Adunări Generale extraordinare a Judecătorilor. Aceasta ar urma să decidă dacă protestul va fi continuat și extins.

Demersul a fost transmis și Asociației Judecătorilor din Republica Moldova și Asociației Judecătorilor „Vocea Justiției”. Acestora li se cere să susțină public inițiativa, să înainteze CSM o solicitare similară și să-și informeze membrii despre acțiunile de protest.

Autorii au solicitat examinarea urgentă a demersului și includerea acestuia pe ordinea de zi a ședinței CSM din 6 octombrie 2026.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE