Liderul socialiștilor, Igor Dodon, afirmă că în cadrul acestor alegeri prezidențiale lupta între concurenți va fi una foarte dură. De asemenea, el consideră că principalii pretendenți vor fi reprezentanții a câtorva forțe politice din țară.
„Vor fi candidaţi din partea a trei segmente, să le spunem aşa: va fi segmentul de dreapta pro-european, pro-unionist chiar, va fi segmentul oligarhic de la guvernare, care, la sigur, vor susţine una sau două candidaturi, dar miza va fi pe o candidatură, cel mai probabil din partea PD şi va fi o candidatură de stânga, care va avea şansele cele mai mari să câştige în aceste alegeri”, a declarat Igor Dodon, în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.
Potrivit politicianului, pentru el ideal ar fi ca alegerile prezidențiale să aibă loc concomitent cu cele parlamentare anticipate. Dar în acest sens, socialiștii au nevoie și de opinia experților internaționali, cu privire la modificările de legi, care vor urma.
„Noi vom cere ca alegerile prezidențiale să aibă loc mai rapid. În caz dacă nu vor avea loc împreună cu alegerile parlamentare anticipate, atunci președintele care, la sigur, în opinia noastră, va fi reprezentantul opoziției, trebuie să utilizeze toate pârghiile legale pentru a găsi soluţii, împreună cu Parlamentul de dizolvare a Parlamentului şi a merge la alegeri parlamentare anticipate”, a mai spus Dodon.