Peste 80 de invitați din 44 de țări, printre care conducători la nivel european în domeniul aviației civileși reprezentanți din SUA, s-au reunit la Chișinău, în perioada 29 august - 2 septembrie, în cadrul celei de-a 62-a reuniuni speciale a Directorilor generali ai Aviației Civile din Europa (CEAC), anunță Politik.md.
În deschiderea evenimentului, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, le-a confirmat invitaților faptul că Republica Moldova este o destinație sigură și un actor strategic în domeniul aviației civile internaționale. „Reformarea transportului aerian este o decizie strategică pentru Republica Moldova. Prin dezvoltarea acestui sector vizăm nu doar creșterea capacității de transport a pasagerilor și mărfurilor, dar și dezvoltarea economiei naționale în ansamblu, prin stimularea indirectă a unor domenii conexe precum serviciile financiare, turismul, comerțul”, a declarat Vasile Botnari.
Potrivit ministrului, în perioada ce urmează, activitatea industriei aeronautice va fi orientată spre realizarea cu succes a politicilor şi strategiilor în domeniul aviaţiei civile, prestarea serviciilor calitative, respectarea şi promovarea unor standarde înalte de siguranţă, în conformitate cu prevederile Acordului privind Spaţiul Aerian Comun dintre statele Uniunii Europene şi Republica Moldova.
La reuniune au participat conducători la nivel europeanși reprezentanți din SUA, secretarul general al Organizației Internaționale a Aviației Civile, directorul general al EUROCONTROL, reprezentanți ai Comisiei Europene. Dintre aceștia, secretarul general al Organizației Internaționale a Aviației Civile, Raymond Benjamin, a apreciat înalt progresele obținute de Moldova după aderarea la spațiul aerian liber al UE și a încurajat autoritățile din Republica Moldova să continue calea reformelor. „Transportul aerian din Moldova are un potențial mare, inclusiv în a deveni un hub pentru preluarea fluxului de tranzit din regiune, iar acest potențial trebuie dezvoltat, deoarece, pe lângă crearea locurilor de muncă, dezvoltarea industriei aeronautice duce la creșterea generală a economiei", a spus Raymond Benjamin, care a reiterat sprijinul deplin în acest sens pentru Moldova din partea Organizației Internaționale a Aviației Civile.
Precizăm că Conferinţa Europeană a Aviaţiei Civile este o organizaţie interguvernamentală înfiinţată în 1954 sub egida Consiliului Europei şi a Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale, întrunind în prezent 38 de state membre, Moldova fiind membră din 1996.