Șoferul a refuzat să oprească la somația poliției. Mai multe echipe mobile ale poliției au început urmărirea, încercînd să oprească automobilul. La una din încercările de a bloca trecerea, şoferul urmărit a opus rezistenţă, accidentând şase automobile parcate pe străzi şi două automobile al Inspectoratului Naţional de Patrulare. Pentru a evita alte consecinţe grave din partea conducătorului auto cît şi în vedrea  eliberării persoanei aflate în pericol, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice arma din dotare, efectuând  căteva focuri de avertizare şi în anvelopele autoturismului.
În momentul reţinerii, pe bancheta din spate a fost depistată o femeie, în vârstă de 42 de ani, legată cu lipici şi o centură, cu mai multe leziuni corporale. De asemenea, alături de victimă s-a depistat un pumnal şi un vas cu benzină. Şoferul, în vârstă de 24 ani, originar din capitală a fost reţinut de poliţie.
Cazul este cercetat de poliție. Bărbatul riscă închisoare de la 15 până la 20 ani, sau detenţiune pe viaţă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE