Deputatul Dinu Plîngău anunță că va propune Parlamentului constituirea unei comisii de anchetă care să investigheze activitatea întreprinderilor de stat, în contextul scandalurilor apărute în ultima perioadă privind administrarea acestora.
Potrivit parlamentarului, inițiativa a fost discutată cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, care și-ar fi exprimat susținerea pentru crearea unei astfel de comisii. Plîngău afirmă că va înainta oficial propunerea în ședința plenară a Legislativului.
Deputatul consideră că activitatea întreprinderilor de stat trebuie analizată pe trei direcții principale: modul în care au fost făcute angajările, nivelul de profitabilitate al companiilor și situația întreprinderilor aflate în procedură de insolvabilitate.
În opinia sa, ancheta parlamentară ar trebui să depășească formatul obișnuit și să implice nu doar reprezentanți ai tuturor fracțiunilor parlamentare, ci și jurnaliști de investigație, precum și delegați ai Centrului Național Anticorupție (CNA) și ai Serviciului Fiscal de Stat.
„Trebuie să facem curat în întreprinderi, iar curățenia să fie maxim de transparentă”, a declarat Dinu Plîngău.
Inițiativa vine pe fondul dezbaterilor publice privind activitatea unor întreprinderi de stat și după o serie de demisii și verificări anunțate de autorități în urma scandalului de la MoldATSA și a altor controverse legate de administrarea patrimoniului public.
Deocamdată, Parlamentul nu a decis dacă va constitui comisia de anchetă propusă de Dinu Plîngău. Inițiativa urmează să fie examinată de deputați în cadrul ședinței plenare.


