Asociatia Presei Independente publică o amplă anchetă semnată de Dumitru Lazur şi Ruslan Mihalevschi în care dezvăluie felul în care demnitarii comunişti, în frunte cu Voronin, îşi ascund interesele şi aspiră la un mandat în Parlament.
Pe scurt: Vasile Panciuc, primarul de Bălţi, candidat la funcţia de deputat pe lista PCRM, a numit-o pe fiica sa în funcţia de director al Întreprinderii Municipale „Hotelul Bălţi”; Asociaţia Obştească „Orăşelul Copilăriei”, patronată de Taisia Voronina, soţia preşedintelui în exerciţiu, va primi anul acesta 2,8 milioane de lei din bugetul de stat.
În 2006, SRL „Moldconstruct Market” (firma al cărei economist este fiul preşedintelui Republicii Moldova, Oleg Voronin) a efectuat reparaţii de câteva zeci de milioane de lei în sediul Preşedinţiei; Deputatul comunist Iurie Stoicov este acţionar la firma „Nirom Roz” care, în 1999-2009, a câştigat 29 de licitatii publice în cadrul subproiectelor co-finanţate de Fondul de Investiţii Sociale din Moldova.
Vladimir Baldovici, actualul ministru al Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, a deţinut pachetul majoritar de acţiuni la „Consfirmgrup” (firma care reconstruieşte sediul Parlamentului pentru 250 milioane de lei - n.r.) până la data de 17 aprilie 2009, „părăsind” firma abia în ajunul licitaţiei pentru „efectuarea lucrărilor de reparaţie capitală a clădirii din bd. Stefan cel Mare, nr. 105”.
Pentru mai multe detalii puteţi accesa acest link.