Primul zbor direct pe traseul Dubai-Chişinău va fi operat deja mâine, cu o aeronavă de tip Boeing 737 a companiei arabe. Zborurile spre Dubai vor avea loc cu regularitate săptămânală - miercurea şi duminica.
În cadrul ceremoniei de semnare a Acordului cu Moldova, Saif Mohammed Al Suwaidi a menționatcă lansarea zborurilor directe Dubai-Chişinău va duce la întărirea relaţiilor economice şi sociale dintre Emiratele Arabe Unite şi Republica Moldova.
„Prin zborurile sale, „Fly Dubai” oferă conexiuni comode turiştilor şi oamenilor de afaceri, iar această nouă destinaţie face parte din strategia naostră de a ne conecta la cât mai multe pieţe”, a spus seful Autoritatii Aeronautice Arabe.
Evenimentul de semnare a Acordului bilateral a avut loc în cadrul expoziţiei aeronautice de la Dubai, unde Vasile Botnari a anunţat deschiderea Republicii Moldova pentru venirea pe piaţa noastră a companiilor aeriene serioase, care să ofere călătorilor destinaţii noi şi conexiuni comode la preţuri reduse. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE