Marian Lupu susţine că vizita sa la Moscova nu are legatură cu alegerea preşedintelui ţării. Lupu a declarat luni, 2 noiembrie, într-o conferinţă de presă că a efectuat o vizită de o zi la Moscova unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai partidului de guvernare, “Edinaia Rossia”, dar şi cu şeful administraţiei ruse, Serghei Narîşkin.
“Am avut întrevederi cu partidul “Edinaia Rossia” în cadrul căreia am avut un schimb de opinii privind situaţia politică din Moldova şi posibile evoluţii ale acesteia”, a precizat Lupu. Totodată, liderul Partidului Democrat a subliniat că zilele următoare va fi semnat un acord de colaborare între PD şi “Edinaia Rossia”.
Cât priveşte întâlnirea cu Narîşkin, Lupu a precizat că “şeful administraţiei ruse a transmis un mesaj prin care a arătat că Federaţia Rusă este cointeresată de alegerea preşedintelui ţării”.
Întrebat despre acest interes al Rusiei, Lupu consideră că “este ceva la fel de firesc precum interesul manifestat de Bruxelles sau Washington faţă de criza politică de la Chişinău”.
“Nu ştiu în ce măsură va ţine cont Partidul Comuniştilor de acest interes al partenerilor străini”, a mai spus Lupu, precizând că ar fi dispus pentru o întâlnire cu Vladimir Voronin chiar în decursul acestei săptămâni.
Amintim că şi Vladimir Voronin a efectuat o vizită la Moscova, vineri, 30 octombrie. Presa rusă a scris că Voronin a fost invitat la Kremlin pentru a fi convins să voteze candidatura lui Marian Lupu la funcţia de preşedinte al ţării, în contextul în care, potrivit presei ruse, aceasta este o candidatură şi pe placul Kremlinului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE