Creștinii ortodocși îi cinstesc astăzi pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, considerați doi dintre cei mai importanți propovăduitori ai creștinismului și ocrotitori ai credinței creștine.

Deși au avut destine și misiuni diferite, Sfinții Apostoli Petru și Pavel și-au dedicat viața răspândirii învățăturii lui Hristos și au suferit moarte martirică la Roma. Prin activitatea lor misionară, creștinismul s-a extins de la Ierusalim până în centrul Imperiului Roman, iar cei doi apostoli au rămas simboluri ale credinței, pocăinței, jertfei și devotamentului față de Dumnezeu.

Cu prilejul acestei mari sărbători religioase, în numeroase localități din Republica Moldova este marcat hramul bisericilor cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Comunitățile organizează slujbe religioase și manifestări dedicate acestei zile de sărbătoare.

În tradiția populară, sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel marchează mijlocul verii agricole și începutul perioadei de seceriș, fiind considerată un moment important în calendarul agrar.

Cu această ocazie, autoritățile au transmis un mesaj de felicitare tuturor cetățenilor, în special persoanelor care poartă numele Petru, Pavel și derivatele acestora, urându-le sănătate, pace sufletească, bunăstare și prosperitate.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE