În prima zi de şcoală, un grup de elevi din clasa 1, de la liceul „Gheorghe Asachi”, din capitală, au fost în calitate de miniştri la Guvern, la invitaţia prim ministrului Vlad Filat.
Premierul i-a rugat pe fiecare să ocupe locurile în care stau, de obicei miniştrii, astfel, elevii au fost pentru câteva clipe în calitate de miniştri. „Oricine are posibilitatea să ocupe funcţii importante în stat, dar pentru asta trebuie să învăţaţi mult, încât să trăim bine”, a fost povaţa premierului pentru micuţii miniştri.
Premierul a ţinut ca vizita să fie una productivă şi cu multe amintiri, astfel le-a ferit copiilor câte o carte cu poveşti, „pentru că dincolo de clasă voi trebuie să vă urmaţi copilăria şi faptele bune din aceste poveşti” , a spus Filat făgând glume că şedinţa legislativului a luat sfârşit.
După care vizita copiilor a urmat în cabinetul de lucru al premierului, unde Filat a răspuns la câteva zeci de întrebări haioase ale elevilor, dar şi a oferit o bucată de sărmă ghimpată directorului liceului. Directorul, Boris Volosatîi a mulţumit prim ministrului pentru întreaga vizită oferită copiilor, menţionâd că „soarta ţării se află în mâinile acestor copiii, care sunt vitorul nostru”.
Copii s-au arătat mulţumiţi, dar şi uimiţi de cele ce au văzut la Guvern. Au recitat poezii, au discutat cu premierul, dar şi au avut multe înrebări, de ce atât de multe telefoane, de ce ceasul e prea mare, cine este în poze, ce fel de cabinet e acesta, etc.
Întrebat dacă îşi mai aminteşte cum a fost prima zi de şcoală, Vlad Filat a spus că a fost una cu mari emoţii, menţionând totuşi că „nu am avut ocazia să ajung la Guvern”.
Vizita s-a încheiat după ce elevii clasei 1 au văzut şi sala mică pentru delegaţii, dar şi cea pentru delegaţii mai mari şi după ce au servit câte un pahar de suc şi câte o ciocolată.