Chișinăul propune un nou set de măsuri pentru apropierea social-economică a regiunii transnistrene de restul Republicii Moldova. Subiectele au fost discutate joi, 24 septembrie, la Tiraspol, în cadrul unei reuniuni de lucru a reprezentanților politici Valeriu Chiveri și Vitalii Ignatiev, mediată de șeful Misiunii OSCE în Moldova, Christopher W. Smith.

Discuțiile s-au concentrat pe problemele social-economice, accesul la serviciile publice, educație, libera circulație și respectarea drepturilor fundamentale ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a reafirmat că soluția Chișinăului este una pașnică și urmărește reintegrarea țării în cadrul frontierelor internațional recunoscute ale Republicii Moldova.

Unul dintre principalele instrumente propuse este Fondul de convergență, destinat reducerii diferențelor social-economice dintre regiunea transnistreană și restul țării. Potrivit Chișinăului, fondurile ar urma să fie direcționate către protecție socială, sănătate, educație și infrastructură, prin mecanisme legale și verificabile.

Autoritățile susțin că doar în primul semestru al anului 2026 au fost alocate peste 218 milioane de lei pentru sprijinul social, medical și educațional al locuitorilor din regiune.

Chișinăul propune și deschiderea la Bender a unui centru de prestare a serviciilor sociale și a unui oficiu al medicilor de familie. Acestea ar urma să deservească locuitorii din Bender, Tiraspol și localitățile din apropiere, astfel încât oamenii să poată beneficia de servicii sociale și medicale fără deplasări suplimentare.

Școlile cu predare în română, din nou pe agenda negocierilor

O parte importantă a discuțiilor a fost dedicată instituțiilor de învățământ cu predare în limba română din regiune.

Chișinăul a cerut restituirea integrală și necondiționată a sediilor Liceului Teoretic „Evrica” din Rîbnița și Liceului „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol.

Pentru liceul din Rîbnița, autoritățile solicită restituirea întregului complex de imobile și a terenului aferent. În cazul instituției din Grigoriopol, Chișinăul afirmă că este pregătit să finanțeze lucrările necesare de reabilitare după restituirea clădirii și eliminarea obstacolelor de acces.

Totodată, partea moldovenească a reiterat propunerea revenirii la instruirea în limba română în instituțiile din regiune care utilizează în prezent grafia chirilică.

Chișinăul cere eliminarea restricțiilor de circulație

Libera circulație a fost un alt subiect abordat la reuniune. Chișinăul a solicitat eliminarea restricțiilor de deplasare între localități și peste podurile de pe Nistru.

În privința automobilelor cu plăci de înmatriculare neutre, reprezentanții Chișinăului au declarat că sunt dispuși să examineze opțiunile privind continuarea mecanismului, în limitele legislației naționale.

În același timp, autoritățile constituționale au cerut Tiraspolului să elimine obstacolele impuse proprietarilor de automobile cu numere de înmatriculare naționale, inclusiv practicile de dublă înregistrare și plățile paralele.

Pe dimensiunea economică, Chișinăul a explicat aplicarea etapizată a TVA și accizelor pentru anumite categorii de mărfuri importate de agenții economici din regiune. Potrivit autorităților, obiectivul este unificarea treptată a spațiului fiscal și vamal și crearea unor condiții echitabile pentru agenții economici de pe întreg teritoriul țării.

Valeriu Chiveri a declarat că Chișinăul rămâne deschis unui dialog regulat și orientat spre rezultate concrete și a propus ca următoarele reuniuni să fie organizate și la Chișinău, conform principiului rotației locațiilor.

Potrivit autorităților de la Chișinău, reintegrarea trebuie să însemne nu doar un acord politic, ci și eliminarea treptată a barierelor care afectează accesul locuitorilor din regiune la educație, servicii medicale, protecție socială, circulație și activitate economică.

În cadrul întrevederii, Vitalii Ignatiev a ridicat și o serie de probleme reclamate de administrația de la Tiraspol. Reprezentantul transnistrean a cerut încetarea a ceea ce partea transnistreană califică drept „taxe ilegale și restricții artificiale”.

Potrivit lui Ignatiev, măsurile vamale și fiscale aplicate de autoritățile constituționale ar afecta activitatea economică a întreprinderilor din regiune. Aceste afirmații reprezintă poziția Tiraspolului în cadrul negocierilor.

La finalul discuțiilor, partea transnistreană a reiterat și propunerea privind semnarea unei declarații comune prin care Chișinăul și Tiraspolul să-și reafirme angajamentul de a utiliza exclusiv metode pașnice pentru soluționarea conflictului transnistrean.

Reprezentanții politici au convenit ca următoarea întrevedere în formatul „1+1” să fie organizată până la sfârșitul anului 2026.

O altă problemă invocată de partea transnistreană sunt dificultățile pe care le întâmpină la Aeroportul Internațional Chișinău a fost una dintre principalele teme discutate la întrevederea reprezentanților politici ai Chișinăului și Tiraspolului în formatul „1+1”.

Reprezentantul Tiraspolului pentru „relații externe”, Vitalie Ignatiev, susține că astfel de cazuri se repetă periodic și afectează persoanele care vor să se întoarcă în regiune.

„La fiecare câteva săptămâni există un caz în care o persoană este lipsită de posibilitatea de a se întoarce acasă, la Tiraspol sau la Bender, de a se reuni cu familia, de a reveni la serviciu, la rude, la părinții în vârstă sau la copii”, a declarat Ignatiev.

Potrivit oficialului de la Tiraspol, situația ar reprezenta o formă de presiune asupra regiunii transnistrene. El a făcut referire și la legislația Republicii Moldova privind separatismul, pe care o acuză că ar fi utilizată în aceste situații.

„Aceasta este o problemă enormă, care reprezintă o formă de presiune asupra Transnistriei – legislația privind separatismul”, a afirmat Ignatiev.

Potrivit OSCE, părțile au convenit să intensifice activitatea grupurilor de experți pentru identificarea unor soluții la problemele discutate, în beneficiul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE