O femeie a primit pedeapsa de 13 ani închisoare pentru trafic de fiinţe umane, în timp ce din 2008 se află la închisoare pentru omorul propriului tată.
Potrivit procurorilor, împreună cu un bărbat, prin înşelăciune au recrutat o tânără dintr-o familie social vulnerabilă cu promisiunea că va merge în Turcia pentru a fi angajată în calitate de îngrijitoare.
Timp de o săptămână victima s-a aflat într-o comună din suburbia capitalei, timp în care cei doi i-au perfectat actele pentru plecare. Victima a fost transportată în Ucraina, de unde i-a fost procurat bilet de avion spre Istambul. Acolo, a fost întâlnită şi adăpostită de inculpată într-un apartament, unde i s-a comunicat că a fost vândută contra unei sume de 1000 dolari pentru a practica prostituţia.
Astfel, tânăra a fost exploatată sexual circa 8 luni, după care a reuşit să se întoarcă acasă.
Totodată, instanţa de judecată l-a achitat pe bărbat pe motiv că fapta nu a fost săvârşită de el.
Procurorii au anunţat că vor ataca sentinţa, nefiind de acord cu această hotărâre.